Nicio mâncare nu este sănătoasă. Nici măcar salata

Nicio mâncare nu este sănătoasă. Nici măcar salata
Publicat: 18/01/2016, 14:40

„Sănătos” este un cuvânt „falimentar”, avertizează Roxanne Sukol, specialist în medicină preventivă la Clinica Cleveland și autodidact în ceea ce privește nutriția.

Salatele pe care ne place să le lăudăm nu sunt „sănătoase”, ci hrănitoare. Problema ține de denumire, mâncarea aducându-ne nutrienții necesari pentru a fi sănătoși, însă dacă am mânca doar salată, de exemplu, ne-am îmbolnăvi. Astfel de denumiri ne arată doar cu ce ar trebui să începem.

„Mâncarea noastră nu este sănătoasă. Noi suntem sănătoși. Mâncarea noastră este hrănitoare.Țin foarte mult la cuvinte. Cuvintele reprezintă cheia necesară oamenilor pentru a-și da seama ce ar trebui să mănânce. Toată lumea este confuză”, spune Roxanne Sukol.

Anul trecut, FDA a trimis o notificare producătorului de batoare Kind prin care îl anunță că folosirea cuvântului sănătos pe ambalaj nu este potrivită din cauza grăsimilor conținute de produsul acestora. Kind a raspuns printr-o petiție făcută de cetățeni pentru reevaluarea felului în care este definit cuvântul „sănătos”.

Să luăm exemplul proteinelor, un cuvânt pe care credem că îl cunoaștem. Știm despre proteine că sunt bune, ajutând la întărirea masei musculare. Acesta este motivul pentru care „shake-urile de proteine” formează o afacere de miliarde de dolari. În schimb, jumările de porc nu sunt văzute cu ochi buni pentru că ne gândim că acestea sunt foarte grase, însă pe lângă stratul de grăsime, acestea sunt o sursă la fel de bună ca oricare alta de proteine.

Rafinat sau purificat, însemnând fără impurități, este un alt cuvânt care naște confuzii. Rafinarea grâului, de exemplu, duce la eliminarea fibrelor, fierului și a vitaminelor care fac grâul hrănitor și bun pentru organism. Din acest motiv, rezultatul trebuie îmbogățit. Astfel, companiile adaugă fierul pe care l-au eliminat prin procesul de rafinare, dar nu în cantitatea necesară, spune Sukol.

Ceea ce nu știm, adaugă Sukol, este că aceste completări, combinate cu lipsa fibrelor, ne vor afecta metabolismul pe termen lung, scrie Washington Post.

Concluzia ar că vor fi sănătoși dacă vom mânca mâncare nutritivă, în cantitățile potrivite, însă nu ar trebui să ne bazăm doar pe anumite super alimente să facă totul în locul nostru. Alegerile noastre determină dacă ceea ce mâncăm este cu adevărat sănătos sau ajungem să ne facem mai mult rău crezând că mâncăm ceea ce trebuie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză